REALȚII LA TELEFON: 0230-514557 Interior 138 CONS. SMOCOT VALERICA
ADRESA DE EMAIL: AVIZE.AUTORIZARI@DSPSV.RO
Documentaţia necesară pentru obținerea notificării privind asistenţa de specialitate de sănătate publică
în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 1030/2009, cu modificările și completările ulterioare
- Cerere [Descarcă]
- Certificat de urbanism.
- Planul de situaţie cu încadrarea în zonă, cu menţionarea vecinatatilor imediate (distanţe de la perimetrul unităţii la vecinătăţi), întocmit de personal de specialitate în două exemplare.
- Schiţă de detaliu din care sa reiasa circuitele funcţionale, destinatia spatiilor si suprafeţele acestora, dupa caz.
- Memoriul tehnic privind descrierea obiectivului si a activitatii care se desfasoara sau se va desfasura în acesta, după caz;
- Acte doveditoare privind deţinerea legală a spaţiului;
- Dovada achitării tarifului de asistenta de specialitate de sanatate publica, în valoare de 400 lei.
- Contul de plată al tarifului pentru procedura de reglementare sanitară asistență de specialitate de sănătate publică este: RO63TREZ59120E365000XXXX, cu CIF 4244920.
Soluţionarea cererilor de asistenţă de specialitate de sănătate publică se va face în maximum 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea acestora în regim normal şi în 5 zile lucrătoare în regim de urgenţă.
Documentaţia necesară pentru obtinerea notificării pentru certificarea conformităţii cu normele de igienă şi sănătate publică
în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 1030/2009, cu modificările și completările ulterioare
- Cerere [Descarcă]
- Schiţa de amplasare in zona, cu menţionarea vecinatatilor imediate ((distanţe de la perimetrul unităţii la vecinătăţi)), întocmită de personal de specialitate.
- Schiţă de detaliu din care sa reiasa circuitele funcţionale, destinatia spatiilor si suprafeţele acestora, dupa caz.
- Memoriul tehnic privind descrierea obiectivului si a activitatii care se desfasoara sau se va desfasura in acesta, după caz.
- Acte doveditoare privind deţinerea legală a spaţiului
- Dovada achitării tarifului de certificarea conformităţii, în valoare de 400 lei.
- Alte documente care să ateste îndeplinirea cerinţelor legale
- Contul de plată al tarifului pentru procedura de reglementare sanitară certificarea conformității este: RO63TREZ59120E365000XXXX, cu CIF 4244920.
Soluţionarea cererilor de certificare a conformităţii se va face în maximum 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea acestora.
Documentele necesare pentru obținerea autorizaţiei sanitare de funcţionare în baza referatului de evaluare
în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 1030/2009, cu modificările și completările ulterioare
- Cerere semnată de titularul activitatii /administrator [Descarcă]
- Dosarul tehnic, conform reglementarilor legale specifice, în vigoare (memoriu descriptiv al instalațiilor, schiță amplasare în zonă, schiță în detaliu).
- Dovada de achitare a tarifului de autorizare sanitara în valoare de 500 lei în contul 20A160300 “Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare” al BUGETULUI DE STAT aferent TREZORERIEI zonale din care face parte fiecare BENEFICIAR. Tariful pentru autorizarea sanitara in baza referatului de evaluare NU se plateste in contul RO63TREZ59120E365000XXXX- propriu DSP SUCEAVA.
- Acte doveditoare privind deţinerea legală a spaţiului.
- În funcţie de specificul activității se pot solicita și alte documente care sa ateste îndeplinirea cerințelor legale incidente domeniului.
Solicitarea şi obținerea autorizaţiei sanitare de funcționare prin parcurgerea procedurii de evaluare sunt obligatorii pentru desfăşurarea următoarelor activităţi:
- tratarea şi distribuţia apei potabile;
- îmbutelierea apei potabile;
- fabricarea gheţii pentru consum uman din apă potabilă;
- amenajarea zonelor naturale de îmbăiere;
- activităţi de asistenţă medicală spitalicească;
- activităţi de asistenţă medicală generală;
- activităţi de asistenţă medicală specializată;
- activităţi de asistenţă stomatologică;
- activităţi ale centrelor de îngrijire medicală;
- activităţi ale centrelor de recuperare psihică şi de dezintoxicare, exclusiv spitale;
- activităţi ale căminelor de bătrâni şi ale căminelor pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure;
- alte activităţi referitoare la sănătatea umană, conform reglementărilor legale în vigoare.
Termenul de soluţionare a cererii de autorizare este de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea acesteia sau de la data completării documentaţiei.
Documentele necesare pentru obţinerea autorizatiei pentru examinarea ambulatorie a candidatilor la obtinerea permisului de conducere si a conducatorilor de autovehicule sau tramvaie
- Cerere [Descarcă]
- Certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale, pentru furnizorii organizaţi conform Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de forma lor de înfiinţare şi organizare sau, după caz, actul de înfiinţare sau organizare conform legislaţiei în vigoare.
- Autorizaţia sanitară de funcţionare, conform legii/raport sau proces-verbal de constatare a condiţiilor igienico-sanitare, după caz.
- Dovada deţinerii unui spaţiu de care dispune în mod legal.
- Dovada achitării contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
- Dovada deţinerii asigurării de răspundere civilă în domeniul medical.
- Dovada că are angajat personal medico-sanitar pentru specialităţile medicale pentru care solicită autorizarea, conform reglementărilor legale în vigoare.
- Dovada că medicii au drept de liberă practică/certificat de membru al Colegiului Medicilor din România, conform reglementărilor legale în vigoare.
- Pentru asistenţii medicali, autorizaţie de liberă practică/certificat de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, conform reglementărilor legale în vigoare.
- Dovada că fiecare angajat medico-sanitar deţine asigurare de răspundere civilă în domeniul medical.
- Dovada deţinerii în proprietate a aparaturii din dotare.
- Documente care dovedesc verificarea metrologică, service-ul, întreţinerea şi verificarea tehnică periodică a aparaturii din dotare.
OPIS DOCUMENTE ÎNREGISTRARE CMI ÎN REGISTRUL UNIC AL CABINETELOR MEDICALE
OPIS DOCUMENTE ÎNREGISTRARE CMI ÎN REGISTRUL UNIC AL CABINETELOR MEDICALE(SOCIETATE COMERCIALĂ).
- Cerere înregistrare societate comercială;DOC; PDF;
- Cerere actualizare societate comercială;;DOC; PDF;
- Cerere actualizare cu 1 punct de lucru;;DOC; PDF;
- Cerere actualizare cu 2 puncte de lucru;;DOC; PDF;
- Fișa unității societate comercială;;DOC; PDF;
- Fișa unității societate comercialaă 2;;DOC; PDF;
- Lsta actualizare documente;;DOC; PDF;
- Opis pentru înregistrare societate comercială radiologie dentară;;DOC; PDF;
- Opis pentru înregistrare societate comercială.;DOC; PDF.
ALTE DOCUMENTE ȘI CERERI UTILE
- Documente necesare avizare anuala ALP;
- Documente necesare reinnoire ALP;
- ACTE NECESARE AUTORIZARE CABINET PSIHOLOGIE;
- ACTE NECESARE AUTORIZARE CAMIN DE BATRANI;
- ACTE NECESARE AVIZARE CABINET MEDICAL;
- CERERE INGRIJIRI LA DOMICILIU;
- CERERE PT EMITEREA -AVIZAREA AUTORIZAŢIEI DE FUNCŢIONARE PENTRU FURNIZAREA ÎNGRIJIRILOR PALIATIVE LA DOMICILIU;
- CERERE ABILITARE CERTIFICAT MEDICAL TIP-A5;
- DOCUMENTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA AUTORIZATIEI SANITARE DE FUNCTIONARE PENTRU AUTO TRANSPORT PERSOANE DECEDATE;
- DOCUMENTE NECESARE TRANSPORT PROBE BIOLOGICE;
- Documentele necesare pentru emiterea autorizaţiei de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical de audiolog;
- Documentele necesare pentru emiterea autorizaţiei de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical de tehnician protezare auditivă şi tehnician acustician–audioprotezist;
- Documentele necesare pentru emiterea autorizaţiei de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical de terapeut vocal;
- DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ELIBERAREA AUTORIZAŢIEI DE LIBERĂ PRACTICĂ PENTRU SERVICIILE PUBLICE CONEXE ACTULUI MEDICAL PENTRU FIZICIAN MEDICAL ŞI SOCIOLOG MEDICAL;
- DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ELIBERAREA AUTORIZAŢIEI DE LIBERĂ PRACTICĂ PENTRU SERVICIILE PUBLICE CONEXE ACTULUI MEDICAL PENTRU OPTICIAN – OPTOMETRIST;
- DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ELIBERAREA AUTORIZAŢIEI DE LIBERĂ PRACTICĂ PENTRU SERVICIILE PUBLICE CONEXE ACTULUI MEDICAL PENTRU TEHNICIAN PROTEZARE ŞI ORTEZARE;
- MODEL DECLARATIE PE PROPRIA RASPUNDERE CONFORM ORD. MS 1030 DIN 2009;
- MODELUL DE CERERE PENTRU FIZICIAN MEDICAL-SOCIOLOG MEDICAL;
- MODELUL DE CERERE PENTRU OPTICIAN-OPTOMETRIST;
- Modelul de cerere pentru audiolog;
- Modelul de cerere pentru terapie vocală;
- MODELUL DE CERERE PENTRU TEHNICIAN PROTEZARE ŞI ORTEZARE;
- Modelul de cerere pentru tehnician protezare auditivă tehnician acustician–audioprotezist;
- MODELUL DECLARAŢIEI PE PROPRIA RĂSPUNDERE PENTRU FURNIZAREA SERVICIILOR DE ÎNGRIJIRI LA DOMICILIU;
- MODELUL DECLARAŢIEI PE PROPRIA RĂSPUNDERE PENTRU FURNIZAREA SERVICIILOR DE ÎNGRIJIRI PALIATIVE LA DOMICILIU;
- OPIS DOCUMENTE CERTIFICAREA CONFORMITATII ACTIVITATI DE DEZINFECTIE, DEZINSECTIE, DERATIZARE
- OPIS DOCUMENTE AUTORIZARE CENTRU DE DIALIZA;
- OPIS DOCUMENTE CERTIFICAREA CONFORMITATII ACTIVITĂŢILE DE COAFURĂ ŞI ALTE ACTIVITĂŢI DE ÎNFRUMUSEŢARE;
- Lista prestatorilor de servicii funerare autorizați la 13.11.2024
- Lista Furnizori servicii de îngrijiri la domiciliu Județul Suceava la 01.07.2024
- Lista Furnizorilor DDD din Jud. Suceava actualizată la 19.11.2024
- Lista societatilor comerciale abilitate să elibereze certificate medicale pentru copiii cu dizabilităţi 07.02.2025
- Lista unităţilor medico-sanitare cu personalitate juridică abilitate să elibereze certificate medicale pentru copiii cu dizabilităţi 07.02.2025
- Lista unităților medicale autorizate pentru examinarea ambulatorie a candidaților la obținerea permisului de conducere
- Documente necesare autorizării prestatorilor de pompe funebre
Legislație :
- Ordin 1648-2024 privind aprobarea Normelor de igienă pentru saloanele de înfrumuseţare şi saloanele de tatuaj, piercing şi implantare dermală;
- AUTORIZAREA UNITĂŢILOR SANITARE, PUBLICE SAU PRIVATE, PENTRU EXAMINAREA AMBULATORIE A PERSOANELOR FIZICE ÎN VEDEREA PROCURĂRII, DEŢINERII, PORTULUI ŞI FOLOSIRII ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR SUPUSE AUTORIZĂRII
- ORDIN Nr. 1992/2023 din 14 iunie 2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, autorizarea, dotarea, funcţionarea şi înregistrarea cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical, precum şi pentru stabilirea documentelor necesare pentru eliberarea autorizaţiilor de liberă practică pentru personalul care desfăşoară servicii publice conexe actului medical.
- ORDIN 2508 DIN 2023 pentru aprobarea Metodologiei privind asigurarea asistenței medicale a antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar și studenților din instituțiile de învățământ superior pentru menținerea stării de sănătate a colectivităților și pentru promovarea unui stil de viață sănătos.
- ORDIN Nr. 2520/2022 din 29 august 2022 pentru aprobarea Normelor de funcţionare şi autorizare a serviciilor de îngrijiri la domiciliu.
- ORDIN Nr. 1456/2020 din 25 august 2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor.
- ORDIN Nr. 438/4629/2021 din 30 martie 2021 privind asigurarea asistenţei medicale a preşcolarilor, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos.
- ORDIN Nr. 253/2018 din 23 februarie 2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi autorizare a serviciilor de îngrijiri paliative.
- HOTĂRÂRE Nr. 741/2016 din 12 octombrie 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare şi nivelul fondului de garantare.
- LEGE Nr. 102/2014 din 8 iulie 2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare.
- ORDIN Nr. 119/2014 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei.
- ORDIN Nr. 1030/2009 din 20 august 2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei.
- ORDIN Nr. 1301/2007 din 20 iulie 2007 pentru aprobarea Normelor privind funcţionarea laboratoarelor de analize medicale.
- ORDIN Nr. 914/2006 din 26 iulie 2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare.
- ORDIN Nr. 1338 din 31 iulie 2007 pentru aprobarea Normelor privind structura funcţională a cabinetelor medicale şi de medicină dentară.
- ORDIN Nr. 153/2003 din 26 februarie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale.