Rezultat contestație examen din 25.05.2022

Rezultat probă scrisă din 25.05.2022 pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie de execuţie temporar vacantă de consilier grad profesional principal la Birou asistență medicala și programe de sănătate din cadrul DSPJ Suceava.

 

Lista candidati înscrisi la concursul pentru ocuparea funcției publice de execuție temporar vacantă de consilier grad profesional principal la Birou asistență medicală și programe de sănătate din cadrul DSPJ Suceava.

 

Direcția de Sănătate Publică Suceava organizează examen pentru ocuparea posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru  personalul care a fost numit în baza Ordinului ministrului sănătăţii nr. 905/2020 pentru aprobarea Metodologiei privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, pe perioadă determinată, în contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României, conform art. 11 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

  • 1 post de asistent medical principal specialitatea laborator- studii PL la Laborator diagnostic și investigare în sănătate publică-Diagnostic microbiologic;.
  • 11 posturi de asistent medical specialitatea medicină generala-studii PL la Compartiment de supraveghere epidemiologică şi control boli transmisibile;
  • 7 posturi de asistent medical debutant specialitatea medicină generala-studii PL la Compartiment de supraveghere epidemiologică şi control boli transmisibile;
  • 1 post de asistent medical debutant specialitatea medicină generala-studii S la Compartiment de supraveghere epidemiologică şi control boli transmisibile;
  • 3 posturi de statistician medical – studii M la Compartiment de supraveghere epidemiologică şi control boli transmisibile;
  • 1 post de inspector de specialitate debutant -studii S la Compartiment de supraveghere epidemiologică şi control boli transmisibile
  • 1 post de consilier debutant -studii S la Compartiment de supraveghere epidemiologică şi control boli transmisibile
  • 1 post de referent debutant-studii M la Compartiment secretariat/registratura.

 

 

 

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție temporar vacantă (temporar vacantă pe perioada concediului de maternitate și a concediului de creștere copil până la doi ani) de consilier clasa I grad profesional principal la Birou asistență medicală și programe de sănătate din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava.

 

DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEŢULUI SUCEAVA organizează la sediu-Suceava str. Scurtă nr.1A, examen de promovare în grad profesional imediat superior.